Bun venit!

       Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca doreşte să ofere tinerilor de pe Valea Bistriţei şanse egale de dezvoltare personală şi profesională. Scopul nostru este de a identifica şi de a dezvolta aptitudinile fiecărui copil şi de a-l forma ca pe un cetăţean  competent şi responsabil, deschis spre schimbare, spre comunicare, spre însuşirea şi respectarea valorilor unei societăţi democratice, de tip european. Ne propunem să abordăm fiecare elev ca pe o valoare în sine, ce poate fi modelată în a deţine şi utiliza informaţia necesară evoluţiei lui viitoare.

Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu” Borca reuneşte toate ciclurile de învăţământ, de la cel preşcolar, la primar, gimnazial, liceal, profesional, postliceal şi cursuri cu frecvenţă redusă. Instituţia funcţionează în mai multe clădiri dispersate pe malul drept al râului Bistriţa, la confluenţa acestuia cu pârâul Borca. În decursul timpului liceul a atras  elevi  din comunele din jur, dar şi din altele mai îndepărtate: Ceahlău, Grintieş, Pipirig, Hangu, Broşteni, Crucea.

Întotdeauna lipsa de spaţiu a fost o problemă, de aceea s-a lucrat în două şi trei schimburi.    Sediul liceului este pe un neted pod de terasă ce domină cu peste 10 m frumoasa vale a Bistriţei. El este înconjurat de o  pădure bătrână de molid şi de pini care îşi răsfrâng crengile până pe acoperişul şcolii, de tei parfumaţi plantaţi în vremea Domeniului Coroanei. Nu întâmplător i se mai spune  “Liceul dintre stele” sau “Şcoala din pădure”.


Hit Counter provided by Skylight

Copyright©2020 Liceul "Mihail Sadoveanu" Borca